O femeie cernită bate în ușa casei situate pe una dintre străduțele aflate în apropierea pădurii Crihala, din nordul orașului Turnu Severin . Fața ei este împietrită, iar lacrimile i-au secat. De săptămâni întregi caută locul fără cruce în care i-a fost îngropat băiatul împușcat în noaptea alegerilor și odată la câteva zile vine la ușa casei șefului Securității, Nicolae Mihuț. În oraș, lumea vorbește cu mare teamă despre faptul că el este ucigașul tânărului care a vrut să se opună venirii la putere a bolșevicilor comandați de la Moscova. De fiecare dată, femeii îi răspunde soția lui Mihuț, Paula. Deși simte durerea îngrozitoare a mamei îndoliate, Paula nu are niciun răspuns. Pur și simplu, nu știe detaliile activității îngrozitoare a soțului ei. Nu știe în ce groapă a fost aruncat trupul băiatului. 70 de ani mai târziu, din zeci de mărturii printre care și cea a fiicei sale naturale, ProSport a reconstituit viața ofițerului de securitate Nicolae Mihuț, cel care a curmat sau a schimbat pentru totdeauna destinele a sute de români care se opuneau sistemului bestial importat din Uniunea Sovietică. Povestea sa pare un scenariu de film. Personajul principal își părăsește soția și copilul, apoi comandă uciderea, torturarea sau arestarea românilor care fugeau de comuniști în munți. Pentru o vreme, conduce clubul Dinamo, timp în care este vânat în străinătate de rudele celor uciși, și își încheie viața, în chinuri, alături de a doua sa fiică, nimeni alta decât cea mai bună actriță de teatru pe care o are acum România. Detaliile uneia dintre cele mai tulburătoare povești postbelice, strânse sub titlul Jivago mutilat, nu sunt recomandate celor slabi de înger.
Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, și tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Vechiul Testament, Ezechiel, 18.20
După 4 ani petrecuți în slujba regimului comunist, timp în care – spune scriitorul Cicerone Ioanițoiu – și-a demonstrat atașamentul prin cinci crime comise împotriva unor tineri care se opuneau bolșevicilor, în 1949, la Vâlcea, ofițerul de Securitate Nicolae Mihuț a început o nouă viață. În dosarul de cadre al cerui care avea să devină președintele clubului Dinamo se scrie:
„În 1949 a fost mutat la fostul serviciu județean Rm. Vâlcea și numit în funcția de locțiitor șef serviciu, iar în 1951, o dată cu înființarea fostei Direcții regionale Vâlcea, a fost numit șef al Serviciului anchete”
Nicolae Mihuț, alături de prima sa soție, Paula, și de fata sa naturală, Margareta, la mijlocul anilor 40 Fiica vitregă a lui Nicolae Mihuț, Mariana, și soțul ei, Victor Rebengiuc, în piesa de teatru Moartea unui comis voiajor
În toate interviurile acordate, Mariana Mihuț se ferește să discute foarte mult despre tatăl ei. Tot în același an 1949, după copilăria petrecută la Severin, actrița începea școala la Râmnicu Vâlcea, orașul în care se mutase alături de mama și de bunica ei, însoțite de Nicolae Mihuț. Fetița de doar 7 ani avea un tată care luptase cu arma în mână împotriva URSS, o „crimă” pentru care sute de mii de tineri români și-au ratat studiile, după război. Mariana Mihuț a descris într-o discuție cu reporterii agenției Rador atmosfera din Vâlcea copilăriei:
„Primul premiu din viaá¹a mea l-am luat la Râmnicu Vâlcea, când eram în clasa a doua á¹£i am spus o poezie cu Stalin. […] Nu á¹£tiu dacă am fost singura care a primit premiu, probabil că toate fetiá¹ele au primit premiu, dar mie mi se părea că eu sunt aleasa! Și am primit un material, doi metri de material, din care bunica mi-a făcut o rochie pe care am purtat-o foarte multă vreme – ăsta a fost primul meu premiu!”
Rămasă în Craiova împreună cu mama ei, Margareta, fiica naturală a lui Nicolae Mihuț, resimțea lipsa tatălui. „A fost greu să fiu copil fără tată. Mama era la serviciu și, de la 9 ani, am învățat să gătesc, să sparg lemne, să fac foc și apoi să-mi fac lecțiile pentru că după-amiaza mergeam la școală. N-am fost premiantă niciodată, însă am început de foarte devreme să citesc. În acea perioadă, mi s-a întâmplat o chestie care m-a marcat pe viață. Eu eram înnebunită după Cosmos. Visam călătorii în Cosmos. Apăreau atunci niște foiletoane cu povestiri SF, la un leu bucata. Într-una dintre povești lumea nu mai avea granițe, toți oamenii trăiau în armonie, nu mai existau războaie. Banii se investeau în medicină, în cercetare. Eu, copil amărât, mă duc în clasa a cincea la doamna Radulian, o profesoară mai în vârstă, care ne preda despre orânduirile sociale. Ajungem la un moment dat la republica și la țelul nostru de aur de a construi socialismul. Eu, cu capul plin de fantezie, sperând că o să cadă granițele pe Pământ, așteptam. Profesoara zice: „Mai are cineva o întrebare?”. La care eu, repede, ridic degetele și întreb cu ochii mari, plini de speranță: „După comunism, ce o să fie?”. Mă așteptam să-mi spună că o să fie pace pe pământ. Știi care a fost răspunsul? Tipa, suprasolicitată, îmi zice: „Stai jos, Mihuț! Ești o proastă!”. Și toată clasa a început să râdă în hohote”, povestește sora vitregă a Marianei, Margareta.
Paula Mihuț, soția înșelată a locotenentului mutat la Vâlcea, a făcut o ultimă încercare de a-și recâștiga soțul. Margareta povestește: „Mama m-a luat prin februarie, să vadă ce se întâmplă. Era ceață, întuneric, am mers cu trenul și ne-am dus la Securitate în Vâlcea. Tata a venit la poartă. Ne-a zis că n-are locuință și că stă la camera oficială, dar de fapt el se mutase cu amantă cu tot acolo. Cu primul tren ne-a trimis înapoi. Prin martie, veneam de la școală și am găsit-o pe mama plângând. Avea cererea de divorț în mână”.
Râmnicu Vâlcea, la scurt timp după al doilea război mondial
Nicolae Mihuț era hotărât să-și refacă viața, însă mama copilului său era îngrozită de perspective. Margareta își amintește că tatăl ei a adoptat atunci o atitudine dură, pe care doar victimele sale o mai văzuseră la el: „Primul proces i l-a respins ca fiind neîntemeiat. A doua oară, când a depus divorț, tata a venit și i-a spus mamei că dacă nu acceptă divorțul o bagă în pușcărie ca reacționară și eu o să ajung pe drumuri. Pe chestia asta, mama a acceptat. Și-a dat seama că dragoste cu sila nu se face”.
Mi-a fost frică să mă căsătoresc. Mi-a fost frică să nu pățesc ce a pățit maică-mea și să trăiască băieții mei fără tată. La 31 de ani, am făcut primul copil, la 33 pe al doilea Margareta Schiesser, fata lui Nicolae Mihuț
La Vâlcea, Nicolae Mihuț era adjunctul maiorului de Securitate, Nicolae Filip. Serviciul județean era extrem de ocupat cu partizanii din munții Parâng și Retezat, pe care Securitatea îi numea „bandiți” și „teroriști”. Unul dintre grupurile care le dădeau bătăi de cap organelor, inclusiv celor de la aparatul central din București, fusese înființat în 1948 de legionari slab înarmați care nu intenționau să intreprindă acțiuni ofensive împotriva regimului. Se apărau și îi așteptau pur și simplu pe americani, ascunși în munți.
Grupul era numit Arnota (în apropiere de Horezu), după locația aproximativă a bazei lor și era condus de Gheorghe Piele și Ion Oprițescu, doi legionari care fuseseră condamnați la muncă silnică după reprimarea rebeliunii din 1941. Cu ajutorul lui Ion Costin, șeful restaurantului gării din Piatra Olt, cei doi recrutau opozanți ai regimului comunist. Costin îi primea la Piatra Olt și îi îndruma spre locația grupului, undeva în munții de deasupra mânăstirii Arnota. Aprovizionarea grupului se făcea din satele din zonă, dar partizanii primeau alimente inclusiv din zona Teleorman. Olga Gologan, maica stareță de la învecinata mânăstire Bistrița (maica Olga înființase un orfelinat de fete din banii câștigați de ea din traducerea unor cărți din limba franceză), îi găzduia și îi aproviziona și ea pe oamenii lui Oprițescu și Piele.
Mânăstirea Arnota domină valea în care se vede o altă mânăstire, Bistrița Membrii grupului Arnota, surprinși în timp ce lucrează pentru realizarea unor sisteme simple de apărare
Securitatea din Vâlcea supraveghea atent grupul. Maiorul Filip și locotenentul Mihuț veneau personal la Arnota pentru a încerca să spargă cercul secretului care înconjura grupul. În decembrie 1948, prin trădarea unor prieteni de-ai partizanilor, Securitatea a operat primele arestări. Au apărut primele informații, smulse prin torturarea arestaților în beciurile Securității din Vâlcea. Mihuț era un anchetator feroce.
Apoi, Securitatea a reușit infiltrarea în mânăstire a unui ofițer deghizat în student la Teologie, venit la Arnota în scop de rugăciune. Informatorul a depistat zona în care se ascundea grupul. După ce partizanii au capturat trei soldați ai Securității, dintre care unul a reușit să fugă, autoritățile au decis să acționeze în forță.
În noaptea de Paște a anului 1949, șeful Securității, Gheorghe Pintilie (născut Pantelei Bodnarenko, agent al securității sovietice, fioroasa N.K.V.D) a venit personal de la București la Arnota pentru a conduce intervenția. Grupul operativ era format din subalterni de-ai săi de la sediul central și de ofițeri din Vâlcea, printre care Nicolae Mihuț, iar trupele de asalt erau asigurate de un batalion de Securitate de la Drăgășani.
Atacul a durat trei zile. Asediul final s-a terminat în 30 de minute și este descris într-una din cărțile lui Cicerone Ioanițoiu:
„După un prim schimb de focuri, securiștii s-au retras pentru reorganizarea atacului. Între timp, tinerii asediați s-au târât până la Peștera Liliecilor. Securiștii au atacat cu forțe sporite, anihilând tot efectivul condus de Ion Opritescu – Opriș. Un singur tânăr rămăsese în peșteră, grav rănit. Era studentul Nicolae Anghelescu, care în final a fost împușcat în cap de un subofițer nervos că opozanții rezistaseră atât de mult timp”.
Șapte membri ai grupului au fost uciși, 5 răniți, iar trei au scăpat. Printre ultimii s-a numărat și liderul Ion Oprițescu. El avea să fie capturat la București și ucis, fără judecată, în timpul transportului spre penitenciar, alături de alte 4 persoane arestate.
Grupul ofițerilor a decis să folosească deja celebra metodă de intimidare a localnicilor, cu scopul de a-i descuraja să mai aprovizioneze „bandiții”. Cadavrele partizanilor au fost prinse de mâini și de picioare în parângă, la fel ca la Izverna, și lăsate în mijlocul drumului în comuna Bistrița. Noaptea următoare, au fost aruncate într-o groapă comună, fără cruce sau alt semn.
După săvârșirea acestui ritual barbaric, securiștii au trecut la arestări și la anchetarea celor prinși. Trebuiau să descopere rețeaua de sprijin a grupului. Maica stareță Olga și șeful restaurantului de gară Costin Ion, alături de alți zeci de cetățeni, au fost arestați și duși la Craiova pentru interogatoriu.
Caricatură din 1950 care surprinde doi „chiaburi”, dușmani de clasă ai comuniștilor. Sursă foto: Fototeca online a comunismului românesc
„…Cumplit!”. Aceasta a fost reacția Margaretei Schiesser, atunci când reporterul i-a povestit evenimentele de la Arnota în care tatăl ei a avut un rol activ. Mintea îi lucrează febril și îi leagă o nouă amintire, pescuită din adâncul timpului:
„Mai am și acum un covoraș adus de el pentru mine de la mânăstirea Horezu. Un covoraș de lână, făcut de maici. Aveam vreo 8 ani”.
Margareta avea 8 ani în 1949, an în care tatăl său a operat arestări printre măicuțele de la mânăstirea Bistrița, de lângă Horezu. E posibil ca micul covor de lână să fi fost luat pur și simplu de Mihuț în timpul perchezițiilor? Margareta pare să citească gândul bolnăvicios. Se apucă și descrie modul de operare al securiștilor: „Intrau în casă peste oameni și la percheziție le luau tot ce aveau de valoare. Oamenii nu îndrăzneau să scoată o vorbă. Cred că n-a fost singurul. S-au petrecut abuzuri cumplite”. Gheorghe Gheorghiu Dej se apleacă pentru a discuta cu un copil, la întoarcerea pe aeroportul Băneasa. Sursă foto: Fototeca online a comunismului românesc
Ipoteza că Nicolae Mihuț fura bunuri ale arestaților avea să fie confirmată mai târziu, de un alt martor al vremurilor, contactat de ProSport.
Imediat după lichidarea grupului Oprițescu-Piele, Securitatea a început să întocmească rapoarte de analiză. În cartea sa „Partizanii din munții Arnota”, apărută în 2014 la Vâlcea, Dumitru Bondoc îi face o descriere tatălui Margaretei:
„Locotenentul major Nicolae Mihuț avea ca sarcină centralizarea rapoartelor informative privind monitorizarea operativă și tactică din teren, cât și raportarea sintetizată a datelor către forurile superioare. El era interfața cu Direcția Securității din Craiova și era singurul care a avut curajul de a raporta mai sus faptul că partizanul Nicolae Tărășescu le-a scăpat în munte printre degete și tot el a fost singurul securist care a avut curajul să raporteze superiorilor incendiul din muntele Arnota, declanșat probabil urmare a folosirii de către atacatori a unor substanțe explozivo-incendiare (n.red. – la acțiunea din noaptea de Paște, într-o zonă împădurită, Securitatea a folosit și aruncătoare de mine, tehnică de luptă utilizată, de obicei, într-un război). Avea probabil destule atuuri la activ de vreme ce a fost detașat la Direcția Securității Poporului din Craiova pentru finalizarea anchetării membrilor grupului Arnota”
Mihuț s-a întors, așadar, pentru o scurtă perioadă la Craiova, în orașul în care locuiau soția cu care se afla în divorț și fiica sa. Ofițerul de securitate avea, însă, lucruri mai importante de făcut decât să petreacă timp cu viitoarea fostă familie.
În beciurile Securității din Craiova, anchetatorii lucrau la foc continuu. Împreună cu colegii săi Fracase, Oancă și Ionescu, nume care le produc și acum frisoane deținuților nonuagenari care le-au trecut prin mâini și cu care ProSport a vorbit, Mihuț smulgea mărturii. Pentru securiști, metoda de obținere a declarațiilor era irelevantă. Tot ce conta era obținerea unor „dovezi”, unor nume de complici.
Imagine dintr-un penitenciar comunist, la Râmnicu Sărat Imagine din 1950, de la școala de ofițeri pentru trupele de Securitate
ProSport l-a găsit pe Eugen Vasiliu, zic Nacu, unul dintre deținuții anchetați la Craiova, în 1949, de Mihuț. Vasiliu avea 23 de ani când a fost arestat în noaptea de Sfânta Marie, împreună cu cei trei frați ai săi. Nu avea legătură cu grupul anihilat la Arnota. Era student la Drept și purta „vina” că deținuse funcția de președinte al Tineretului Național Țărănist din Vâlcea.
„Până prin 1964, președintele clubului Dinamo era colonelul Mihuț, tatăl actriței cu același nume, Mariana, căsătorită cu Rebengiuc! Nu l-am cunoscut. Mai bine. Am auzit că se lăuda, adesea, că a stârpit „bandiții” din Munții Făgărașului, după război. De fapt a participat la distrugerea sângeroasă a rezistenței naționale din munți Un criminal. Bine că nu ne-am intersectat” Cornel Dinu, în cartea Zâmbind din iarbă
După un an de anchete la Craiova, a fost condamnat la doi ani de închisoare, dar a sfârșit prin a petrece 11 ani în penitenciarele comuniste, dintre care trei la Canal. În detenție, a fost coleg de celulă cu liberalul Radu Câmpeanu și cu țărănistul Corneliu Coposu.
Două file din dosarul de cadre al lui Nicolae Mihuț
Ajuns la 90 de ani, Eugen Vasiliu se felicită și acum pentru inspirația de a declara că este licențiat în Drept, nu student. A scăpat astfel de coșmarul „reeducării” din timpul Experimentului Pitești.
3 milioane de români au fost arestați, iar 800.000 și-au pierdut viața în anii comunismului. Unul dintre cele mai temute penitenciare era la Pitești, unde un lot de deținuți atrași de partea comuniștilor a fost folosit într-un experiment pentru „reeducarea elementelor dușmănoase rezistente”. Metodele de tortură folosite de deținuții-colaboratori, cu aprobarea Securității, sunt greu de descris în cuvinte: deținuții erau obligați să mănânce fecale amestecate cu urină, să sărute obiecte sexuale realizate din săpun despre care securiștii spuneau că sunt reprezentarea Maicii Domnului sau să spele podele cu cârpe ținute în dinți. În 1952, în timpul luptelor interne pentru putere la vârful Republicii Populare Române, deținuții-colaboratori au fost arestați, judecați, iar 16 dintre ei au fost executați.
1950, Nicolae Ceaușescu participă la o aplicație militară lângă Craiova. Sursă foto: Fototeca online a comunismului românesc
La 67 de ani după întâlnirea cu Mihuț, Vasiliu povestește limpede: „La Craiova, am intrat în pumnii securiștilor de acolo. Era acest Mihuț, era unul, Ionescu. Mai erau Fracase, Oancă și Vasilescu. Vasilescu era șeful Securității de acolo. M-au ținut un an, m-au bătut pentru fiecare chestie în parte. Spuneau despre noi că aveam un stat major, că voiam să mergem în munți. O invenție, motiv ca să ne bată. Acest Mihuț era un torționar. Mă rog, el punea pe alții. Metodele de a te pune pe jug și de a te bate la tălpi erau ordonate de el și alții îi făceau treaba. Ionescu m-a bătut. Cu Mihuț aveam discuții politice. Mă făcea bandit”.
Cum arăta o zi obișnuită din viața unui deținut în sediul Securității?
„Te puneau pe un jug, te băteau de te nenoroceau și apoi pe lăsau pe jug să-ți vină sângele în cap. Aveai niște dureri cumplite. Te lăsau două-trei ore, apoi te luau doi subalterni și te aruncau în celulă. După două zile, mă luau din nou”, descrie Vasiliu.
El a fost unul dintre fericiți.
În mai 1949, Costin Ion, șeful de restaurant din gara de la Piatra Olt, a decedat în urma torturilor la care a fost supus de Fracase și Mihuț. Oficial, a încercat să evadeze. Securitatea avea obiceiul de a arunca pe fereastră cadavrul unui deținut care nu rezistase torturii și să inventeze o poveste despre evadări, demnă de James Bond.
Maica stareță Olga (foto, așezată pe scaun) a fost anchetată și torturată psihic timp de 4 luni la Craiova. A fost eliberată și sfătuită „să nu vorbească cu nimeni”.
Conform unei statistici realizate de serviciul de cadre al Securității în 1956, 13,85% dintre securiști aveau doar patru clase elementare, 17,16% urmaseră cinci-șase clase, iar cei care aveau un certificat de șapte clase reprezentau 49,29%. Un procent de 6,83% aveau opt-nouă clase medii, 9,51% absolviseră zece clase medii, iar cei cu studii superioare reprezentau doar 3,36% din totalul angajaților Securității
Grupul Arnota fusese lichidat, dar alte grupuri mai puternice – Ioan Gavrilă-Ogoranu și Arsenescu-Arnăuțoiu – rezistau încă în munți. Cariera lui Mihuț era pe o pantă ascendentă.
În viața sa, urma, însă, un eveniment extraordinar, cu un impact emoțional devastator.
Citește, mâine, în episodul 3 din Jivago mutilat: întoarcerea tatălui dintre morți, furturile de la deținuți și implicarea lui Nicolae Mihuț în lichidarea grupului Arsenescu-Arnăuțoiu, una dintre cele mai cunoscute grupări de rezistență anticomunistă din munți
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER